Jumătate de oră de Netflix poluează la fel de mult ca o plimbare cu mașina pe o distanță de 10 kilometri. Potrivit lui Maxime Efoui-Hess, de la think-tank-ul francez Shift Project, atunci când privești o jumătate de oră la un film pe Netflix generezi circa 1,6 kilograme de bioxid de carbon. Este aceeași cantitate pe care o mașină obișnuită o emite pe o distanță de 10 kilometri, dacă are un consum de benzină de 6-7 l/100 km.
Numai anul trecut, serviciile de video streaming au produs o cantitate de emisii echivalentă cu cea a Spaniei, iar această cantitate este de așteptat să se dubleze în anii următori. Cea mai mare parte din traficul online este generat de servicii de streaming video ca Netflix, Amazon Prime sau Hulu, pe poziția următoare situându-se, deloc neașteptat, platformele porno online.
„Filmele în format digital sunt fișiere de mari dimensiuni, această valoare crescând cu fiecare generație a formatelor de înaltă definiție”, spune Gary Cook de la Greenpeace, care monitorizează amprenta energetică a sectorului IT. „Mai multe date înseamnă mai multă energie necesară pentru operarea acestui sistem pentru ca tu să poți accesa în orice moment un film de pe dispozitivul tău” a mai adăugat Cook.
Cea mai mare parte a energiei necesare funcționării serviciilor de streaming este folosită pentru operarea centrelor de date. Acestea contribuie cu aproximativ 0,3% din totalul emisiilor de bioxid de carbon, potrivit unui articol din revista Nature.
Traficul video online este așteptat să crească de patru ori până în 2022, pentru ca la aceeași dată să reprezinte 80% din traficul de internet. În același interval, serviciile de streaming video vor crește exponențial. Netflix, spre exemplu, a raportat în 2018 o creștere cu 53% a veniturilor rezultate din subscripții video față de 2017. În același timp, noi servicii de video streaming vor fi lansate în curând de Apple, Disney sau Warner Media.